Tămăduitoarea Denisa Antonia aparţine noului val şi este foarte talentată
şi deja cunoscută drept una dintre cele mai promiţătoare talente vrăjitoreşti,
având în palmares multe cazuri rezolvate. Am considerat aşadar necesar de a-i
lua un interviu în care să ne prezinte viziunea sa magică şi unele din
secretele pe care le deţine.
Când ai început să practici vrăjitoria ?
La vârsta de 7 ani
am fost conştientă că pot să practic magia şi la 14 ani, aveam deja multe
cazuri rezolvate, ceea ce mi-a dat curajul de a merge mai departe.
Ce crezi că este tămăduirea ?
Un proces prin care
sufletele se purifică de tot ceea ce înseamnă putere malefică.
Am
observat că acorzi o foarte mare importanţă forţelor malefice. De
ce?
Pentru că ele pot
să intervină în orice moment în viaţa omului şi să o deregleze de la ritmul său
normal, prin certuri, despărţiri, vicii, pierderea persoanei iubite etc. Sunt
extrem de nocive pentru noi !
Nu depinde oare de noi să ne protejăm sau să ne decidem
soarta ?
Într-o mică măsură.
Dumnezeu este cel care veghează mereu asupra noastră şi de fapt cel care decide
destinul nostru. El ne poate salva de aceste forţe malefice.
Se poate şi în alt mod ?
Da, o altă cale este tocmai
prin magia albă. Magia albă este forţa pe care numai o persoană deţinătoare a 3
aspecte (experienţă, instrumente şi har divin) ale puterii o poate folosii.
Este energia prin care lucrurile aparent imposibile pot devenii posibile.
Există o cauză la toate care ni se întâmplă ?
Evident. Oamenii trebuie să fie
conştienţi că mereu există o cauză la problemele lor şi că, într-un fel sau
altul, ele se pot rezolva. Vrăjitoria ajută la eliminarea răului prin magia
albă. Este ceva util, pozitiv şi la care ţin foarte mult.
Ai forţa de a-i ajuta pe oameni ?
Am
dovedit-o până acum. Mă strădui să mă auto depăşesc întotdeauna şi să le rezolv
clienţilor mei toate problemele spinoase cu care se confruntă. În mintea fiecăruia se bat mii şi mii de gânduri, fie ele bune fie ele
rele, cu ţinta de a ştii ce ar putea să se întâmple mâine. Aparent gândind
limpede dar acestea atrăgând energii negative care pot duce la rezultate
neplăcute în viitorul persoanei. Dar eu ştiu să le
luminez calea şi să-I scap de influenţa nefastă a forţelor malefice care stau
mereu în preajma noastră pentru a ne perturba existenţa.
Ce ne poţi spune despre încărcarea enregetică a unei vrăjitoare în timpul
unui ritual ?
Este un principiu fundamental pentru orice
operaţie magică. Dacă uitaţi să faceţi asta, atunci nu veţi obţine rezultate
bune. Principiul încărcării energetice se va face printr-o inspiraţie
conştientă în timp ce descărcarea se va face printr-o expiraţie conştientă.
Este exact ceea ce întâlnim în practica artelor marţiale deşi maeştrii nu
dau explicaţia adevărată elevilor săi decât în rare cazuri. În timpul atacului, cred că cunoaşteţi faptul că luptătorii scot un ţipăt,
care nu este nimic altceva decât o mantra: suport vibratoriu şi sonor de
expulzare a energiei printr-o expiraţie brutală sau progresivă însoţită de o
sonoritate mai mult sau mai puţin determinată (de altfel, poate fi un sunet sau
un cuvânt).
Dar despre acumularea unei energii specifice?
Această metodă de respiraţie conştientă vă poate
permite de a acumula şi de a proiecta energie prin jocul inspiraţiei şi al
expiraţiei, dar şi prin munca de a vizualiza şi/sau printr-o senzaţie intensă.
Prin vizualizare puteţi acumula astfel un element
special sub forma unei particule sau un fluid special (de exemplu lumina, fluid
electric etc.)
Imaginaţi-vă într-o sferă umplută cu un element
pe care îl veţi acumula prin câteva inspiraţii succesive. Acestei energii nu va
trebui să-i daţi drumul prin expiraţie! Este un principiu care vă va fi foarte
util pentru toate lucrările dvs. magice căci la baza lor stă, desigur, energia.
Când veţi dori, prin expiraţie veţi elimina acest element din corpul dvs.
Acorzi vreo importanţă
rugăciunii în ceea ce faceţi?
Rugăciunea reprezintă una dintre componentele
esenţiale în Magie, utilizată constant de toate vrăjitoarele. Iată câteva
rugăciuni şi invocări pe care le puteţi efectua pentru a vă purifica sau
alunga. Trebuia ca atunci când veţi face asta să fie ceva vibrant sau cel puţin
să pronunţaţi într-un fel conştient şi energetic, căci energia, se ştie, că are
calităţi protectoare şi purificatoare prin dicţia cu care veţi executa aceste
rugăciuni. Momentul trebuie deci să fie unul solemn şi emoţional, sincer şi,
mai ales, conştient.
Rugăciunea trebuie să fie imperativă. Este
crucial! Prin asta, va da dorinţei dvs. puteri şi forţe incredibile energiei
dvs. De fapt, rugăciunile sunt mijloacele prin care ne atragem energia şi prin
care putem influenţa tot ceea ce înconjoară câmpul nostru energetic. Nu le
neglijaţi niciodată importanţa. Dacă nu le stăpâniţi. Nu veţi putea obţine mare
lucru. Dacă vor fi pure şi sincere, vă asigur că vă veţi înmagazina cu energii
fantastice.
De asemenea, acord o foarte mare importanţă îngerilor noştrii păzitori şi
celor nouă inimi ale lor.
Dar altarului?
Este centrul de influenţă în oricare ritual şi
reprezintă Universul. Există mai multe tipuri de altar, dar o măsuţă pătrată
v-ar fi de ajuns.
Bagheta magică?
Simbolizează elementul aer şi serveşte de a trasa
şi a încărca cercul de protecţie prin forţa voinţei dvs. Este un adevărat catalizator
de energie şi poate servi la realizarea a multe lucrări oculte, cum ar fi
încărcarea stelei lui Solomon şi a sigiliilor magice.
Ce ne poţi spune despre magie?
Magia este întotdeauna operaţională şi va rămâne
astfel. Pentru Magie, nu uitaţi, aveţi nevoie de un Maestru Iniţiator. Nu este
de ajuns să vreţi s-o practicaţi singură... El vă va fi ghid. Trebuie să ştiţi
că Magia este complicată şi dificil de învăţat fără asistenţa unui Maestru sau
a unei vrăjitoare experimentate care au rolul de a ne învăţa ceea ce nu putem
găsi în cărţi. Din cele mai vechi timpuri, 90% din iniţiere se petrece de la o
generaţie la alta de vrăjitoare prin viu grai. Adevărata sursă de cunoaştere
este vrăjitoarea experimentată! Cunoştinţele sale trec la debutantă, pe cale orală,
în cele mai multe cazuri, repet. În special, pentru etapele superioare ale
Magiei.
Să le oferim cititorilor şi
posibilitatea de a te contacta.
Da, pot să mă
sune oricând la telefonul 0768.155210.
Succes în continuare.
Mulţumesc
mult şi-i aştept pe cei cu probleme pentru a le rezolva cazurile.
Interviu realizat de Marian Deaconu