Am să vă povestesc mai pe larg cazul meu pentru a
înţelege de ce am decis să-i mulţumesc vrăjitoarei Morgana, care m-a salvat
dintr-un caz extrem de complicat pentru mine…
Multe persoane nu ajung să spună nu. Soţul meu era...
nici nu ştiu cum să-l definesc. Avea un caracter foarte dificil şi îmi era greu
să mă aflu în preajma lui. Nimeni din anturajul nostru nu-l simpatiza. Din
cauza caracterului său murdar, am pierdut o groază de prietene. Acest lucru m-a
făcut cicălitoare. Cea mai mică remarcă a mea el o interpreta ca pe un afront,
deşi, nu era cazul. Ofensat, se purta apoi ca un adevărat paranoic. Înjura,
lovea tot ce întâlnea în cale, spărgea sau blestema. Tuna şi fulgera... Pur şi
simplu oamenilor le era groază de el. Crea o atmosferă îngrozitoare.
Ca să nu vă mai spun că era narcisist. Nimeni nu era ca
el, aşa de inteligent, de frumos şi de descurcăreţ. Se lăuda ca nimeni altul.
Motive găsea cu duiumul, era de ajuns să-l provoci. La capitolul reacţii, soţul
meu era extrem de imprevizibil şi exacerbat, ca un nebun. Nu ştiu cum a reuşit
să mă <ameţească> pentru a-l lua de soţ. Pentru toate aceste motive,
consider căsnicia mea drept un usturător eşec. Dacă merg mai departe cu analiza
lui, pot să afirm că el a fost un adevărat escroc sentimental. M-a sedus şi
i-am căzut cu inocenţă în plasă...
Am încercat de mii de ori de a scăpa de acest bărbat
dificil. Ştia că este penibil în anumite situaţii dar continua jocul său, de
parcă nu-l interesau consecinţele. De ce făcea toate astea? Sincer, nu ştiu.
Din comoditate sau pentru a testa reacţiile celorlalţi. De altfel, întotdeauna
dădea vina pe alţii. El nu făcea nimic rău! Deşi, vă spun sigur, vedea ce
dificil le venea oamenilor să stea de vorbă cu el şi câtă suferinţă le provoca
intenţionat. Dar asta îl bucura. Era sadic! Simţea o plăcere ciudată de a le
face altora rău. Şi nu conta dacă printre ei mă număram şi eu... El deforma
realitatea, ne prostea în faţă şi ne minţea. Era ceva patologic la el. Şi tatăl
său avea, uneori, aceleaşi apucături.
Dan, soţul meu, avea multe afaceri pe care le conducea
discret, în aşa fel încât eu să nu intru în <teritoriul său>, cum spunea
el. Habar n-am de unde câştiga atâţia bani! El considera că banii sunt totul în
viaţa mea şi că, vezi Doamne, putea să-mi închidă uşor gura cu ei şi să-i fiu
ca o sclavă. Dar s-a înşelat... Deşi provin dintr-o familie modestă, asta nu înseamnă
neapărat că sunt în slujba banilor şi că pentru ei, aş fi gata să calc şi peste
cadavre. Nu
i-am invidiat niciodată pe cei care îi au. El m-a acuzat că-i toc banii
sistematic. Banii? Care bani? Pot să vă spun că îmi dădea doar strictul necesar
pentru casă, însă şi pe aceia trebuia să-i justific, până la ultimul bănuţ, nu
care cumva să-l fi înşelat, să-i fi cheltuit aiurea.
Ţin minte că
odată, a împrumutat-o pe mama cu bani (deşi am implorat-o să nu-i ceară
ajutorul). Ştiţi ce a făcut? I-a cerut dobândă la ei. Şi a făcut o hârtie
de mână, să nu se piardă averea sa. Cam aşa s-a purtat soţul meu cu familia
mea. Sunt multe de spus. Cred că nu mi-ar ajunge toate
paginile revistei dvs. pentru a vi le relata pe toate. Mi se par însă chestii
mult prea jenante, penibile.
Investisem multe speranţe în soţul meu şi m-a dezamăgit în
toate, pe rând. Am fost, cu adevărat, ovolită de noroc. Numai eu ştiu de câte
ori m-a bătut sau câte nopţi nu am dormit pe străzi sau prin vecini, din cauza
sa. A fost cumplit, vă rog să mă credeţi. Nici duşmanilor mei nu le-aş dori aşa
ceva. Vă întrebaţi, poate, cum am rezistat să stau cu el timp de aproape 10 ani?
Altele, în locul meu, ar fi dat de mult bir cu cu fugiţii. Dar eu, ca inocenta,
am tot sperat că soţul meu se va schimba şi că putem şi noi trăi o viaţă normală.
Am ezitat mult înainte de a lua în mâini frâiele
destinului meu, cu toate implicaţiile sale. Şi cred că această ezitare este de înţeles:
ca orice femeie, am aştesptat cu sufletul la gură acea schimbare. Schimbare
care nu a venit niciodată! Sunt de felul meu o femeie răbdătoare, de modă
veche, foarte dulce, tandră şi romantică. Ce mă uimeşte, chiar şi acum, este că
el mi s-a dezvăluit exact cu aceleaşi calităţi. Şi am crezut cu bucurie că ne
asemănăm. A jucat teatru, fireşte, însă pe atunci nu aveam cum să-mi dau seama,
eram prea prinsă în mrejele dragostei.
Dan a abuzat de încrederea
pe care i-am acordat-o. Dulce, romantic,
galant, aparent sincer, m-a sedus până m-a dus în patul său. O lună mai târziu,
ne-am căsătorit, cu scântei, căci mama mea nu a fost de acord cu asta. M-a
avertizat, săraca, de caracterul său, dar puteam eu să îi dau dreptate, în
starea în care mă aflam? Îl doream, atâta ştiu. Şi apoi, de ce să vă mint,
banii săi mulţi mi-au creat senzaţia de siguranţă şi tot felul de viziuni
minunate. Mi-am
pierdut foarte repede independenţa şi liniştea.
Mă simţeam
protejată. N-am rezistat. M-am lăsat purtată
de val. În dragoste, nu există reguli fixe, dar când iubeşti, atunci trebuie să
arăţi, nu? Mi-a plăcut mereu şi încă îmi place să trăiesc momentul. Îmi place să
ştiu ce simte cel de lângă mine. Jurămintele lui mi se păreau atunci de ajuns.
Ce-a urmat a fost calvarul...
În cuplu, se presupune că trebuie să ai grijă unul de celălalt.
Soţul meu nu numai că era extrem de infidel (l-am prins cu multe femei chiar la
noi acasă, în pat), ci şi foarte gelos. Urăsc gelozia! Şi tocmai cel infidel făcea
astfel de scene. Ce ar fi trebuit să-i fac eu, când l-am prins cu acele
uşuratice?
S-a jucat cu
sentimentele mele şi mi-a călcat demnitatea în picioare. A fost cu adevărat
groaznic, să ştiţi. Infidelitatea lui a distrus cuplul nostru. Dar mai ales pe
mine. Am crezut în dragoste, respect, înţelegere şi dialog. El nu a ştiut însă
să mi le ofere, din păcate. Nu a fost atent cu mine, m-a înşelat ordinar şi m-a
considerat şi tratat ca pe o sclavă, nu ca pe soţia mea. Am să vă spun ce a pus
capăt relaţiei noastre. Sora mea. Cred că ea a fost
un pic mai deşteaptă decât mine în a primi ceea ce şi-a dorit. Ştiam că îl
iubea pe soţul meu sau, mă rog, că era atrasă de el. Şi marea trădarea a venit
din partea sa. Ea m-a lovit cel mai cumplit, pentru că este de acelaşi sânge cu
al meu. Mi-a sfâşiat pur şi simplu inima. Într-o zi, acea zi neagră, i-am găsit în
pat, făcând dragoste. Credeam că visez. Era sora mea, Monica?
Da. Viaţa nu este
deloc uşoară. În acel moment, am ştiut că l-am pierdut definitiv, nu-mi mai
trebuia. A fost mai bine aşa! Nu mai puteam oricum să suport comportamentul său
infect. Destinul probabil îmi va oferi o altă şansă. Dar de data aceasta voi fi
mult mai atentă ca prima dată.
Luiza, Roma
P.S.- Sunaţi-o şi
voi pe doamna Morgana la numărul 0760.149917. Sunt sigură că va reuşi să vă
ajute şi pe voi, dacă vă confruntaţi cu un caz ca al meus au asemănător.
Succes !
Poate vă interesează şi
siteurile dedicate vrăjitoarelor:
