sâmbătă, 5 octombrie 2013

Interviu exclusiv cu vrăjitoarea Melania



Vrăjitoarea Melania este tânără şi cu o experienţă mare în domeniul magiei. Iată, a avut amabilitatea să ne ofere un interviu despre activitate pe care o practică cu succes.
Ce este vrăjitoria?
O formă de cunoaştere prin care o vrăjitoare reuşeşte să ajute oamenii.
Sau să le facă rău!
Da, dar atunci vorbim despre magie neagră.
Exact. O practicaţi?
Nu, sunt alte vrăjitoare care fac asta. Eu practic numai magia albă, pentru că nu mă simt în stare să fac rău oamenilor, oricât de mulţi bani mi s-ar oferi.
Aveţi un har magic?
Da, eu aşa zic. Un har pe care l-am moştenit de la mama.
Pe ce vă bazaţi?
Pe realizările mele de până acum... şi nu sunt puţine.
Dar eşecurile?

Cine nu se întâlneşete în viaţă cu ele? Oricum, vrăjitoria şi magia sunt practici care se bazeată mult pe experienţe şi ritualuri complexe, însă şi pe sinceritatea interlocutorului.
Care vă minte, la un moment dat?
Nu, poate să omită sau să ignore unele amănunte, pe care nu le crede importante dar care pe mine m-ar putea ajuta în rezolvarea cazului său, de exemplu.
Vrăjitoare înseamnă de fapt zicătoare de farmece. Putem să vă definim astfel?
Se poate, numai că este mai mult decât atât, în esenţă. O vrăjitoare este o bună cunoscătoare a psihologiei umane, a naturii şi a forţelor care sunt incluse în ea, precum şi a diferitelor forme de comunicare.
Vă referiţi la călătoria astrală şi la comunicarea cu spiritele?
Da. Este ceva complex şi o definiţie ar fi prea săracă pentru a spune exact tot ceea ce facem.
De acord. Ghiciţi în tarot?
Ca orice vrăjitoare adevărată, practic şi această tehnică, sigur că da. Este mai facilă şi răspunde unei nevoi imediate a clientului.
Este de ajuns să vă furnizeze unele date la telefon?
Uneori, da. Dar de cele mai multe ori, este nevoie măcar de o şedinţă.
Iar clienţii o acceptă?
Dacă vor să li se rezolve cazul cu care se confruntă, trebuie.
Tarotul este una dintre cele mai vechi tehnici de predicţie din lume...
Da, este adevărat. Practic tarotul cu succes, dar şi ritualuri destul de complexe. În fond, totul depinde de problema clientului meu.
Ce vor, de obicei, clienţii?
De pildă, dacă prietenul sau prietena îl iubeşte, dacă l-a părăsit când va reveni la ea, sau invers. Dacă va lua un examen! Dacă vor avea copii sau dacă va scăpa de problemele cu firma. Chestiuni de viaţă.
Viitorul se poate ghici?
Da, de multe ori. Viitorul este o necunoscută, un avertisment dar se poate şti, desigur.
Clienţii pleacă aşadar fericiţi?
Aş spune că mai liniştiţi, ca şi cum li s-ar fi luat o piatră de pe inimă. Energia mea este foarte importantă pentru ei.
Pierdeţi multă energie în timpul unei şedinţe?
Da, multă... dar meită, dacă pot să fac bine prin asta.
Vă dorim succes.
Mulţumesc.

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-online.com
Interviul îl găsiţi pe siteul www.vrajitoarero.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu