Întotdeauna
am avut probleme de natură sentimentală. Se ştie că între bărbaţi şi femei nu
există deplină cooperare. Poate că noi, femeile, suntem mai indivualiste şi
geloase, nu ştiu.
În
teorie, am făcut orice pentru a-l păstra pe Paul lângă mine. M-am străduit din
răsputeri. Dar ce greu este când simţim diferit...
Jocul iubirii este probabil
cel mai complicat joc născocit de mintea umană. Sper să fiţi de acord.
Pe el, l-am avut, l-am
pierdut, m-am luptat să-l recâştig, am învins, i-am cedat şi l-am pierdut din
nou. Totul a fost imprevizibil şi prăpăstios între noi.
Am strălucit pentru Paul şi
am plâns mult. M-am jertfit dulce pe altarul patimii mele şi l-am iubit ca pe
nimeni altul.
El provine dintr-o familie
avută dar nu este pretenţios, cum am crezut iniţial. Este un bărbat
sentimental, poate mult prea romantic. Cu toate astea îmi făceam fel de fel de complexe şi mă intimida peste
măsură. Groaznic! Mă temeam să nu aibă senzaţia că îl iubeam pentru banii lui,
nu pentru ceea ce era şi putea să-mi dăruie.
Nu ne potriveam. Eu doream
să văd faptul că cuplul putea să dureze. Paul este diferit de mine în foarte
multe privinţe. Mă domina şi de acum mă enervam. În ascuns, plângeam de ciudă.
Nu suport să nu fiu eu
vioara întâi. Încet dar sigur, s-a îndepărtat de mine, iar ruptura a fost
evidentă când între noi a intervenit verişoara mea, Claudia, la care ţineam
foarte mult. Chestia era însă numai din partea mea, nu şi a acesteia.
Mi l-a „răpit” pe Paul fără
pic de scrupule. A avut răbdare şi când eu am fost plecată din oraş pentru o
săptămână, a acţionat decisiv. I-a căzut în braţe, l-a sedus şi a rămas
gravidă.
Nu am ştiut ce s-a întâmplat
în absenţa mea dar am constatat o oarecare răceală a lui Paul şi mi-a dat de
gândit. Apoi, cineva m-a prevenit că cei doi s-au combinat.
Nu îmi venea să cred. Zvonul
m-a cam luat total prin surprindere, vă spun sincer. Am rămas discretă şi nu am
făcut valuri, însă am început să fiu atentă la ce se petrece în jurul meu.
Lucrurile erau deja
complicate şi mă gândeam cu groază că ei vor avea un copil. Ce puteam să mai
sper de la el? Deşi îl doream enorm în continuare.
Am vrut să rămân în colţul
meu şi să ies din peisaj. Paul a înţeles perfect situaţia şi a ţinut să lămurim
povestea noastră la rece, cum se spune, fără accente de nebunie.
Şi-a anunţat vizita la mine
acasă şi am acceptat. În schimb, a venit la braţ cu verişoara mea, triumfătoare
şi cu o aură de dispreţ la adresa mea, care m-a deranjat serios, vă daţi
seama.
Dar de dragul lui Paul, am
trecut peste acest amănunt evident neplăcut. Adesea, rudele pot fi cei mai mari
duşmani, am simţit-o pe pielea mea.
Pe ansamblu, eram dezgustată
de prezenţa lor şi doream cu adevărat să se termine mai repede, să iasă din
viaţa mea. Acum, simţeam că suntem atât de diferiţi unul de altul şi că se
înţelegea cu ea, erau pe aceeaşi lungime de undă.
Nu aveau ce să-mi mai spună,
practic cuvintele erau de prisos. Paul a
vorbit şi gesticulat, dar nu-l ascultam. Am fost absentă pe tot parcursul
discursului lui, pe alocuri lamentabil şi penibil, cu justificări puerile.
Ce-a fost a fost... viaţa
trebuie să continue. Am pus punct la un capitol ciudat şi amar din ea şi am
şters totul cu buretele. Sentimentele mele s-au schimbat faţă de el din
momentul în care a îndrăznit să păşească la braţ cu ea, tocmai în casa mea.
Ştiam că am pierdut! Eram
disperată la maxim. Norocul meu a venit din partea vrăjitoarei Izabela care,
prin şedinţele pe care mi le-a făcut, a reuşit să mă apropie şi să rămân, până
la urmă, cu un fost prieten pe care îl iubeam în secret dar care era timid şi
nu reuşea să declare exact ce simte pentru mine.
Dacă aveţi şi voi probleme sentimentale, atunci
puteţi să o sunaţi pe vrăjitoarea Izabela, care m-a ajutat din plin, la
numerele sale de telefon: 0744.183306, 0760.365999.
Veronica,
Londra, Marea Britanie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu